orar
& contact

Luni 08:00 – 20:00
Marți 08:00 – 20:00
Miercuri 08:00 – 20:00
Joi 08:00 – 20:00
Vineri 08:00 – 20:00
Weekend închis

Follow Us

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home3/r44311natu/public_html/wp-content/plugins/oaza-instagram-feed/lib/oaza-instagram-api.php on line 244
Image Alt

DR. ANDREI PETRUŢ

DR. ANDREI PETRUŢMă numesc Dr. Petruț Andrei, absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, masterat în programul de Reabilitare Orală Estetică din cadrul aceleiași universități, iar în prezent sunt medic rezident în specialitatea de Stomatologie Generală.

Experiența mea din cadrul echipei Natural Smile a început în anul 2017. Student fiind, am avut șansa de a începe o frumoasă activitate de voluntariat alături de cei ce aveau să-mi devină colegi un an mai târziu.

Încă de la început, am găsit în dr. Pop Radu și dr. Pop Silvia adevărați mentori, care m-au îndrumat și susținut în formarea mea profesională. Au fost oamenii potriviți pe care i-am întâlnit în momentul potrivit.

După experiența extraordinară pe care am avut-o când am realizat un stagiu de practică de vară la una dintre cele mai bune clinci din Barcelona, unde am descoperit o echipă de profesioniști, pregătiți să ofere servicii stomatologice la cele mai înalte standarde, am încercat să caut aceeași pasiune și dedicare pentru meseria noastră în Târgu-Mureș. Natural Smile Dental Clinic by Dr. Pop a fost exact destinația pe care o căutam și am simțit încă de la început că locul numit de unii serviciu pentru mine a devenit a doua casă.

Pentru că viața este o continuă cunoaștere, principiul se aplică și în domeniul nostru. De aceea, participarea la cursuri, precum Master de Reabilitare a Zonei Estetice, sub îndrumarea dr. Bâldea Bogdan, dr. Brânzan Ionuț și dr. Sergiu Mureșan și FDW – Full Digital Workflow alături de Milos Miladinov, a reușit să crească semnificativ nivelul cunoștințelor mele teoretice și practice, contribuind esențial în practica de zi cu zi. Cuvântul cheie al vremurilor pe care le trăim atât pe plan personal, cât și profesional, este comunicarea. De aceea, îmi place foarte mult să fiu în asentiment cu pacienții mei, pe care îi consider mai mult prieteni și să le fac vizita la stomatolog o experiență mai plăcută.

Îmi doresc ca teama și neîncrederea să fie depășite de cei ce calcă pragul clinicii noastre, iar tratamentele stomatologice să devină o de rutină pentru fiecare.

Cu drag, al vostru prieten și medic, Andrei Petruț!

Dental clinic by Dr. Pop

Natural Smile

Program de lucru

Luni 08:00 – 20:00
Marți 08:00 – 20:00
Miercuri 08:00 – 20:00
Joi 08:00 – 20:00
Vineri 08:00 – 20:00
Weekend închis

0374-604-444
0365-738-005

Vreau să fiu sunat pentru a face o

PROGRAMARE