• 15 APR 16

    Fracturile dentare

    Deși dinții sunt niște structuri remarcabile de rezistente, ei se pot totuși ciobi, fisura sau chiar rupe. Fractura dinților poate fi de mai multe feluri, mergând de la simpla ciobire a smalțului până la expulzarea dintelui din alveolă.

    Atunci când fractura interesează zona dinților frontali sunt afectate atât funcția și vorbirea, cât mai ales estetica facială. Se știe că felul în care arătăm influențează starea de bine, iar efectele psihologice și sociale ale fracturării dinților frontali pot fi importante.

    Din fericire, tehnicile și materialele moderne ne permit refacerea dinților fracturați cu minimum de intervenție, economie maximă de substanță dentară și efecte estetice deosebite.

    De obicei, fracturarea dinților frontali se produce în urma lovirii lor cu un corp contondent (piatră, sticlă) sau în cazul unor traumatisme la nivelul feței.

    Cel mai important lucru care se poate face într-o astfel de situație este să se încerce recuperarea fragmentului sau fragmentelor lipsă, plasarea lor într-un recipient curat, umplut cu apă potabilă, urmate de prezentarea de urgență în cabinetul stomatologic.

    Datorită tehnicilor dentare adezive de care dispunem astăzi, se poate practica lipirea fragmentelor recuperate de dintele din care lipsesc, tratament care nu numai că reface imediat estetica și funcția, dar are și o durabilitate în timp care poate merge până la zeci de ani.

    În cazul în care fragmentele nu au fost recuperate, se impune refacerea dintelui fracturat fie prin metode directe (cu materiale compozite, în cabinetul stomatologic), fie prin metode indirecte (coroane sau fațete de porțelan realizate în laboratorul de tehnică dentară, care sunt apoi lipite de către medicul stomatolog).

    Fiecare metodă are avantajele și dezavantajele ei, iar alegerea trebuie luată de pacient împreună cu medicul, în funcție de particularitățile situației și de gravitatea fracturii.

    Majoritatea fracturilor care nu interesează camera pulpară se pot rezolva estetic și durabil prin metoda directă, în cabinet.

    Sunt necesare un minimum de două ședințe. În prima se efectuează examinarea pacientului, se fac fotografii pentru înregistrarea situației inițiale, se sigilează zona de fractură cu un sealer și se ia o amprentă pentru realizarea unor modele de studiu. Uneori se impune efectuarea unei igienizări a cavității bucale.

    Pe un duplicat al modelului de studiu se reface din ceară dintele rupt la forma lui inițială (wax-up). Acest model refăcut se amprentează, amprentă care va fi folosită de medic, ca ghid, în a doua ședință, în care, după izolarea câmpului operator cu digă, are loc refacerea propriu-zisă a dintelui din compozit. Este un proces destul de laborios, dintele fiind construit strat cu strat, respectându-se transparențele și opacitățile naturale ale dintelui.

    Datorită faptului că sub izolare dinții se deshidratează foarte repede, căpătând un aspect alb-cretos, de obicei se mai recomandă și o a treia ședință, în care se pot efectua mici corecții și o lustruire perfectă, fapt foarte important, deoarece materialul compozit insuficient lustruit are tendința de a îmbătrâni, căpătând un aspect mat și maroniu, în special la pacienții cu o igienă deficitară. Din fericire compozitul se relustruiește și se repară foarte ușor.

    Se recomandă controlul și relustruirea obturațiilor o dată pe an.

     

     

Translate »