Bine ati venit la Natural Smile

De ce Natural Smile?

Ideea a pornit de la cea mai importantă trăsătură a expresiei noastre faciale: zâmbetul! Multe studii au dovedit că atunci când întalnim o persoană cel mai important aspect pe care îl remarcăm și ne impresionează la o persoană este surâsul și armonia dinților cu trasăturile feței; după aceea observăm coafura, ochii, machiajul. Un zâmbet plăcut poate spori frumuseţea şi accentua calităţile personale.

Suntem o echipă de specialiști pregătiți să vă ajutăm să le oferiţi celor dragi un zâmbet sănătos, străluctior și natural.

Scurt istoric al centrului nostru dentar…

Centrul Dentar “Natural Smile” s-a deschis în toamna anului 2009, primind și o nouă înfățișare din anul 2015. Centrul este format din 3 cabinete fiecare cu personalitatea și aspectul diferit, cu câte un unit dentar fiecare. Dotarea este una foarte performantă și actuală: aparatură modernă de chirugie, implantologie(fiziodispencer, piezosurgery), radiologie intraorală, fotografie, sterilizare, laser diodă, aer condiționat, wifi, etc

Istoria și tradiția noastră în familie începe cu dna Dr. Emilia Pop. Cu o experiență de peste 45 ani în domeniul stomatologic, dna doctor își începe cariera în Ungheni, după ce a absolvit cursurile Facultății de Stomatologie din cadrul UMF Iuliu Hațieganu, Cluj Napoca. După mai mulți ani este repartizată la Cristești, unde înființează cabinetul stomatologic din acea localitate. În anul 1995 deschide cabinetul stomatologic CMI Dr.Pop Emilia, pe strada Caraiman nr.1, fiind și locația noastră actuală. De-a lungul frumoasei sale cariere a participat la numeroase cursuri de specialitate și s-a remarcat rapid printre primii medici stomatologi cu practică privată din Tg-Mureș, fiind și acum un medic activ, un sprijin real, profesional și spiritual în cadrul activității noastre.

Dr. Radu si Dr. Silvia Pop ...

În anul 2007 Dr. Radu Pop termină studiile Facultății de Medicină Dentară Tg-Mureș, terminând al 2-lea în an ca și medie generală de absolvire. În anul 2008 absolvă dna Dr. Silvia Kecseti (actual Pop), fiind șefă de promoție a aceleiași facultăți.
Medicii tineri încep activitatea sub îndrumarea dnei Dr. Emilia Pop, iar fiind în permanență însetați de noutăți și performanță se îndreaptă spre cel mai mare și prestigios centru de stomatologie din țară, în Timișoara.

În anul 2009 urmează un schimb de experiență de 6 luni pentru Dr.Radu Pop si de 3 luni pentru Dr.Silvia Pop, atât la Facultatea de Medicină Dentară Timișoara cât și în cadrul clinicii particulare DentalExperts, ambele fiind conduse de către familia prof dr. Bratu. Prof Dr.Dorin Bratu, “locomotiva” stomatologiei moderne românești, șeful disciplinei de Protetică Dentară, precum și fiul acestuia, Prof Dr.Emanuel Bratu, șeful disciplinei de Restaurări Protetice pe Implanturi, unul dintre cei mai buni specialiști implantologi (poate chiar cel mai bun) din România devin mentorii și prietenii apropiați ai Dr. Radu Pop. Prof Dr.Elisabeta Bratu, șefa disciplinei de Ortodonție precum și Conf Dr Cristina Bratu devin mentori și colaboratori, în multiplele articolele publicate împreună, ai dnei Dr Silvia Pop. Ambii medici păstrează și acum o relație apropiată cu familia Bratu, pe care îi stimează, apreciindu-i ca fiind cele mai influente persoane care le-au modelat cariera profesională.

În anul 2009 Dr Radu Pop începe cursurile de competență în implantologie orală, în cadrul Facultății din Timișoara precum și Curicula de Implantologie în cadrul Dental Education Center Timșoara, cursuri finalizate în 2010. De atunci, a participat la mai multe congrese internaționale atât în țară cât și în strainătate, precum și la o multitudine de cursuri de specialitate. Dintre acestea cele mai semnificative au fost: Competence in Esthetics Viena 2011, 2013; State of the art in Implantology, Zell am see, 2012; Master in Esthetic Dentistry 2013, dr. Leonardo Bacherini; Esthetic Excellence, cu Dr. Galip Gurel, Istanbul 2015, precum si la toate cele 7 ediții ale congresului național Implants Connected to Nature. În anul 2016 devine acreditat WCLI, pentru utilizarea laserului în stomatologie. Dr Radu Pop este managerul centrului, coordonând toată echipa de medici și asistenți ai centrului dentar Natural Smile, fiind pasionat de estetică și implantologia orală.

Dr. Silvia Pop a urmat programul de pregătire în rezidențiat între 2008-2011, în prezent fiind medic specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială. A obținut titlul de doctor in știinte în anul 2014, urmând cariera didactică, fiind șef de lucrări la disciplina de Ortodonție a UMF Tg-Mureș.

Perfecționarea în ortodonție și pedodonție a fost realizată urmând numeroase cursuri de specialitate (Straight Wire Tehnique I și II, Dentaurum Dr Wolfgang Gruner, 2009-2010; Mecanica în tratamentul ortodontic şi aparatele fixe moderne, Prof. Dr. Richard McLaughlin 2011; Cefalometria şi biomecanica simplificată pentru anomaliile de clasa a II-a., Prof. Dr. Gerald Samson, 2012, Pedodonția clinică și tehnica de inhalo-sedare, Prof. Dr. Johannes Einwag si Dr. Curtis Goho 2013). A publicat 14 articole de specialitate, precum și cartea Noțiuni de biodinamică în ortodonția fixă, 2015.

O echipă profesionistă ...

În ultimii ani echipa s-a întregit cu mai mulți colegi specializați în diferite domenii:

  • 2012 Dr. Peter Markovics, medic specialist chirurgie maxilo-facială
  • 2013 Dr. Oana Pop, specializată în profilaxie și restaurări estetice directe
  • 2014 Dr. Diana Mașca, medic specialist endodonție
  • 2015 Dr. Daniel Raț, medic rezident parodontologie

Acoperim astfel toată paleta de specialități stomatologice, în opinia noastră medicina dentară reprezentând un domeniu prea vast pentru un singur specialist de stomatologie generală. Rezultatele estetice și funcționale de înalt nivel se pot obține doar prin colaborarea interdisciplinară a unor medici pasionați și ambițioși, supraspecializați pe diverse ramuri ale medicinei dentare.

Translate »